Cursuri acreditate de Ministerul Educației și OAMGMAMR search
contact@sanatosdemic.ro +40787 77 80 10
Sănătos de Mic

Un program dezvoltat de
Asociația SAMAS
și
Danone România

  • Despre |
    • Context
    • Program
    • Cum te implici
  • Cursuri de nutriție |
  • Grădiniţe |
  • Părinţi |
    • Conferințe pentru părinți
    • Ghid de nutriție
    • Căpitanul Farfurie
    • Materiale
  • Shop |
  • Rețete |
  • Noutăţi
    • Media
    • Evenimente
    • Articole
    • Imunitatea
  • Donează
  • 0 items
  • Despre |
    • Context
    • Program
    • Cum te implici
  • Cursuri de nutriție |
  • Grădiniţe |
  • Părinţi |
    • Conferințe pentru părinți
    • Ghid de nutriție
    • Căpitanul Farfurie
    • Materiale
  • Shop |
  • Rețete |
  • Noutăţi
    • Media
    • Evenimente
    • Articole
    • Imunitatea
  • Donează
  • 0 items
In Articole
Alimente bune pentru imunitate
fruits-2546119_1920

Este o perioadă în care răcim des, copiii în mod special. Există multe forme de viroze, cea mai cunoscută fiind gripa. Este firesc să ne îmbolnăvim și, paradoxal, chiar acest lucru ajută la dezvoltarea și maturizarea sistemului imunitar, a imunității, prin mobilizarea ”soldățeilor” care alcătuiesc acest sistem – spune Diana Voican, medic pediatru și coordonator al programului Sănătos de mic. Află mai multe despre cum se apară organismul nostru și introdu în meniul tău aceste alimente bune pentru imunitate.

 

Ce este imunitatea?

Imunitatea reprezintă capacitatea organismului de a se apăra de diverși agenți patogeni: virusuri, bacterii, paraziți, fungi sau toxine. Sistemul imunitar este alcătuit dintr-un ansamblu de ”soldăței”, adică celule (limfocite, fagocite, macrofage, neutrofile, mastocite, eozinofile, bazofile, NK- celule ucigașe naturale etc.) și molecule (anticorpi), care circulă libere prin organism sau sunt fixate în sistemul limfoid (timusul, ganglionii limfatici, splina și amigdalele) și au rolul de a asigura protecția organismului față de diverse agresiuni. Sistemul imun este definit ca un organ difuz, care, la adult cântărește cca 900 grame.

Limfocitele sunt celule sanguine din categoria globulelor albe.

Anticorpii sunt reprezentați de imunoglobuline, glicoproteine organizate în patru clase: Ig A – constituie cel mai important element de apărare împotriva bacteriilor și virusurilor;

Ig E – responsabilă pentru alergii;

Ig M – prima imunoglobulină secretată când organismul este amenințat de un antigen;

Ig G – neutralizează toxinele bacteriene și poate traversa bariera placentară, protejând nou-născutul în primele luni de viață.

Sistemul imun detectează agenții patogeni, luptă contra lor și memorează structura agresorului pentru a putea reacționa la o întâlnire ulterioară cu acesta.

Imunitatea poate fi înnăscută (naturală) – imunitatea cu care ne naștem și care nu se modifică în cursul vieții – și dobândită – imunitatea care se instalează după contactul cu agenții patogeni, prin îmbolnăvire, sau prin vaccinare. Sistemul imun al copilului începe să se formeze încă din viața intrauterină prin anticorpii transferați transplacentar de la mamă la făt, apoi prin colostru și laptele matern, continuă să se dezvolte până la 11-12 ani și devine complet matur la finalul perioadei de adolescență. Există situații în care imunitatea este scăzută (imunodeficiențe congenitale sau boli ca SIDA, cancer) sau extrem de crescută (boli autoimune).

O imunitate normală, puternică înseamnă un organism sănătos. Ca urmare, putem beneficia de o imunitate bună urmând un stil de viață sănătos cu o dietă echilibrată, activitate fizică de minim 30 minute zilnic, de preferat în aer liber, somn suficient (7-9 ore) și în condiții optime de temperatură și întuneric.

O listă de alimente bune pentru imunitate

Toți macronutrienții sunt importanți în menținerea unui organism sănătos cu o imunitate corespunzătoare. Este important aportul de proteine de bună calitate din pește, carne, lactate sau vegetale pentru a obține o structură celulară puternică pentru organe dar și pentru sistemul imun, atât în perioada de formare din copilărie, cât și în perioada de reînnoire din viața de adult. Glucidele (carbohidrații) mențin organismul în formă furnizând energie valoroasă necesară tuturor proceselor ce se desfășoară în organism. Grăsimile furnizează și ele o cantitate considerabilă de energie care contribuie la menținerea în stare de bună funcționare a tuturor sistemelor și organelor, la modularea proceselor de apărare ale organismului.

Printre micronutrienții implicați în procesele de apărare se află în principal vitaminele din grupul B, vitamina C, A și D și minerale precum fierul, zincul, seleniul, cuprul.

O dietă echilibrată înseamnă o dietă variată, care să includă toate grupele de alimente, împărțite în porții conform recomandărilor piramidei alimentare pentru copii sau adulți. În meniu trebuie să existe obligatoriu legume și fructe proaspete, cu accent pe fructele sezoniere specifice zonei în care locuim.

Ciupercile ne aduc în meniu proteine, vitamine din complexul B (riboflavină și niacină) și minerale precum seleniu, un antioxidant cu rol important în reacțiile de apărare și imunitate.

Spanacul conține o mulțime de nutrienți, precum fibre, antioxidanți (vitamina C), minerale (fier) și folați.

Cartoful dulce conține beta-caroten, care în corp se transformă în vitamina A, vitamină care elimină radicalii liberi dăunători. Acest lucru ajută la consolidarea sistemului imunitar.

Broccoli este un aliment de bază care stimulează imunitatea, prin conținutul de vitamină A și C și o proteină cu rol antioxidant numit glutation.

Usturoiul, în afara faptului că dă un gust deosebit mâncărurilor este apreciat datorită capacității sale de a combate bacteriile, virusurile și ciupercile.

Ghimbirul este o sursă bună de antioxidanți și poate fi folosit ca și condiment pentru diferite mâncăruri sau salate, dar și adăugat în apă fierbinte pentru a face ceai. Ceaiurile în general (verde, alb sau negru- atenție, ceaiul negru este hiperexcitant și poate afecta somnul) sunt importante în menținerea sănătății și imunității prin furnizarea de polifenoli și flavonoizi, antioxidanți care combat bolile.

Supa de pui, remediului preferat al bunicii poate într-adevăr să ușureze simptomele din viroze și poate grăbi procesul de vindecare. În supă s-a evidențiat existența unei substanțe, o proteină, numită carnosină care crește rezistența la efort, are un efect antioxidant, stimulând sistemul imunitar și efect antiinflamator.

Iaurtul, prin conținutul în probiotice și vitamina D (în special iaurturile îmbogățite) poate reduce din severitatea infecțiilor.

Dintre fructe putem menționa: fructele de pădure, pepenii, strugurii, măceșele, bogate în vitamina C, dar și fructele exotice bogate în seleniu: citricele, bananele, avocado, mango.

Rodia este cunoscută încă de la vechii egipteni care foloseau acest fruct și sucul său pentru a trata infecțiile și pentru a ajuta organismul să lupte împotriva bacteriilor și a mai multor tipuri de virusuri, inclusiv gripa.

Socul este o plantă care crește în țara noastră și este cunoscut ca un vechi remediu popular. Acest fruct este încărcat cu substanțe nutritive, cu antioxidanți și poate ajuta la combaterea inflamației. În unele studii de laborator, un extract din boabe de soc pare să contribuie la blocarea acțiunii virusurilor gripale. De la soc putem folosi atât florile, primăvara, dar și fructele, la sfârșitul verii. Din flori se prepară o băutură plăcută și răcoritoare, socată, iar fructele se pot consuma ca atare sau sub formă de compot sau gem preparat în casă

Ce suplimente sunt recomandate

În afara unui meniu sănătos, este necesară și administrarea de suplimente alimentare. Singurul supliment recomandat a fi administrat permanent, pe tot parcursul anului și indiferent de vârstă, este vitamina D. Vitamina D este o vitamină liposolubilă, care se sintetizează în piele sub acțiunea razelor de soare și care se găsește în câteva alimente: ficat, pește gras, ouă, lactate și cereale îmbogățite, ciuperci. Dar expunerea la soare în zona noastră de climă temperată, asociată cu un meniu bogat în aceste alimente, nu poate asigura constant necesarul de vitamina D. Este necesară suplimentarea cu cca 400-800 UI cu preparate sub formă de picături sau tablete.

În ceea ce privește alte suplimente, ele sunt reprezentate de vitamine și minerale și se recomandă a fi administrate doar la indicația specialistului (medic, dietetician), atunci când se presupune că există un deficit în alimentație sau o carență în organism.

În concluzie nu există soluții miraculoase pentru creșterea imunității, este bine să menținem imunitatea în limite normale prin dietă sănătoasă, echilibrată și variată, prin activitate fizică regulată, prin hidratare corespunzătoare, somn odihnitor și administrare de vitamina D în mod constant și alte suplimente atunci când este necesar.

 

foto:  silviarita / Pixabay 

facebookShare on Facebook
FollowFollow us
PinterestSave

Sănătos de mic este un program social de educație nutrițională în grădinițe.

Prin activitățile noastre, reducem riscul de obezitate infantilă și formăm obiceiuri alimentare sănătoase. Poți susține și tu dezvoltarea programului la nivel național, cumpărând Ghidul de nutriție pentru părinți de aici, jocul Căpitanul Farfurie (de aici) sau pachetul care le conține pe amândouă, la un preț promoțional (de aici). Îți mulțumim pentru sprijin!

Previous StoryCum faci socată
Next StoryOuă creative pentru Paște

Related Articles

  • what-is-protein-fed94e49e3144aba84c815ed3623a51c
    Surse de proteine în dieta flexitariană
  • muesli-g696d8f294_1920
    Soia și ovăzul în dieta flexitariană

0 Comments

Leave your comment Cancel Reply

(will not be shared)

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Please follow & like us :)

Facebook
Facebook
fb-share-icon
YouTube
Aflați noutățile

Articole recente

  • sos-greutatea-49
    SOS Greutatea! – ce-am aflat de la specialiști
  • Alături de musafirii și prietenii din bucătăria Sănătos de mic
    Prieteni în bucătăria Sănătos de mic
  • eveniment_sdm_8aprilie
    SOS Greutatea! – hrană și mișcare pentru sănătate
  • Samas Gradinita 205 303
    Sănătos de mic – ce impact am avut până acum
  • chec cu dovleac
    Chec cu dovleac

Plăți securizate, cu cardul

Categorii

  • Articole
  • Conferințe pentru părinți
  • Evenimente
  • Imunitatea
  • Media
  • Noutati
  • Propuse de noi
  • Retete

Arhivă

  • aprilie 2025
  • martie 2025
  • februarie 2025
  • noiembrie 2024
  • octombrie 2024
  • septembrie 2024
  • mai 2024
  • aprilie 2024
  • decembrie 2023
  • iunie 2023
  • mai 2023
  • aprilie 2023
  • martie 2023
  • februarie 2023
  • ianuarie 2023
  • noiembrie 2022
  • septembrie 2022
  • iulie 2022
  • iunie 2022
  • mai 2022
  • aprilie 2022
  • februarie 2022
  • decembrie 2021
  • noiembrie 2021
  • octombrie 2021
  • septembrie 2021
  • iunie 2021
  • aprilie 2021
  • martie 2021
  • noiembrie 2020
  • iulie 2020
  • mai 2020
  • aprilie 2020
  • martie 2020
  • februarie 2020
  • ianuarie 2020
  • decembrie 2019
  • august 2019
  • mai 2019
  • aprilie 2019
  • martie 2019
  • februarie 2019
  • ianuarie 2019
  • decembrie 2018
  • noiembrie 2018
  • octombrie 2018
  • mai 2018
  • aprilie 2018
  • februarie 2018
  • decembrie 2017
  • noiembrie 2017
  • octombrie 2017
  • ianuarie 2015

Program dezvoltat de

Parteneri ştiinţifici

Parteneri București

Parteneri Cluj

Parteneri media

  • Acasă
  • Despre program
  • Contact
  • Politica de confidențialitate
  • Cookies

© Copyright SănătosdeMic.ro

to top button
error

Spuneți-le și prietenilor despre nutriția sănătoasă!

  • Facebook
    Facebook
    fb-share-icon
  • YouTube
  • Aflați noutățile